EXAMENE MICROSCOPICE
Examenul microscopic implică observarea detaliată a mostrelor biologice recoltate de la un animal, sub microscop, pentru a identifica și evalua diferite aspecte celulare și tisulare. Aceste examene sunt esențiale în practica veterinară și oferă informații valoroase pentru medicii veterinari în stabilirea diagnosticelor și planificarea tratamentelor adecvate.
Aceasta este lista diferitelor tipuri de examene microscopice care pot fi realizate în cabinetul nostru veterinar:
👁🗨 Examenul citologic:
Examinează celulele individuale recoltate dintr-un țesut sau fluid corporal. Poate fi utilizat pentru a identifica celulele anormale (canceroase sau inflamatorii) și pentru a evalua lichide sau exsudate. Cu ajutorul colorației Diff-Quick Stain, mostra de celule examinată este colorată rapid cu soluții de colorare specifice. Aceste soluții ajută la evidențierea componentelor celulare precum nucleul și citoplasma.
Exemple de recoltare: Frotiuri citologice, aspirate cu ac fin, exudate.
👁🗨 Examenul din sânge periferic:
Se examinează celulele sangvine sub microscop pentru a evalua compoziția și morfologia lor cât și alte elemente patologice. Include numărarea celulelor roșii/eritrocitelor, celulelor albe și a trombocitelor. Utilitatea majoră a acestui tip de examen costă în diagnosticarea certă a leptospirozei, prin decelarea acestor bacterii sub câmp intunecat.
👁🗨 Examenul frotiului sangvin:
Acest examen presupune aplicarea unei mostre de sânge pe o lamă de sticlă și extinderea acesteia într-un strat subțire și uniform, cu o lamelă, formând astfel un frotiu. Urmează fixarea și colorarea celulelor sangvine pentru a permite analiza sub microscop. Examinarea unui frotiu sangvin permite identificarea paraziților sangvini, precum Babesia și Toxoplasma, sau a bacteriilor ca Ehrlichia, Anaplasma sau Mycoplasma. Această metodă de diagnostic a piroplasmozelor oferă o mult mai mare certitudine comparativ cu rezultatul obținut în urma unui test rapid.
👁🗨 Examenul din măduvă osoasă:
Analizează celulele din măduva osoasă pentru a evalua producția de celule sangvine. Poate oferi informații despre afecțiuni precum anemia sau leucemia.
Se recoltează o mostră de măduvă osoasă, de obicei din osul iliac, iar aceasta este examinată sub microscop.
👁🗨 Examenul microscopic al fecalelor:
Se examinează mostre de fecale, sub microscop, pentru a detecta ouă de paraziți, larve sau alte elemente care pot indica infecții parazitare intestinale.
👁🗨 Examenul microscopic al urinei:
Se examinează sedimentul urinar pentru a identifica celule sangvine, bacterii, cristale sau alte elemente care pot indica afecțiuni renale și urinare.
👁🗨 Examenul microscopic al lichidului sinovial:
Se analizează lichidul din articulații (lichidul sinovial) pentru a detecta semne ale inflamației, celule sangvine sau cristale, astfel oferind informații despre afecțiunile articulare.
👁🗨 Examenul microscopic dermatologic:
Se examinează probe de piele sau de păr, sub microscop, pentru a identifica paraziți, ciuperci, bacterii sau alte modificări specifice pielii.
Vă rugăm să ne contactați în cazul în care aveți întrebări referitoare la necesitatea unui examen microscopic.

